Outsourcing vs. programming (I)

Mai mult despre margin-uri și mai puțin despre livrare

Acest articol este o concluzie proprie, după colaborările pe care le-am avut eu și persoane din  anturajul meu, cu companii de outsorcing.
Aș dori de asemenea să subliniez că vorbesc din proprie experiență, care desigur poate fi diferită. Nu doresc să generalizez, ci să-mi împărtășesc gândurile în speranța că voi lansa o oportunitate să învățăm ceva.

---

Companiile de outsourcing supraviețuiesc din marginul pe care îl iau pe oameni - deci mai mulți oameni pe proiect le aduce profit mai mare; sau oameni mai seniori pe proiect = profit mai mare.
Cred că acest model de business, joacă de cele mai multe ori în dezavantajul clientului, care și plătește și își asumă tot riscul.
Dar, la sfârșitul zilei, salariile din IT de la noi ne plasează în categoria ieftin (încă).

Pornesc cu un exemplu: Să zicem că la actualul loc de muncă omul nostru ia 10000 de lei. Se duce la un interviu și desigur că cere mai mult, sensibil mai mult că doar e mai ușor să negociezi în jos decât în sus - cere 12000 de lei.
HR-ul de la noua companie, intern, se fâstâcește: ”cum poți cere așa de mult”, că ”salariile IT-iștilor sunt ieșite din tipare”, că ”salariile lor nu au crescut de pe la 6mii”!
În fine, fac un meeting și se gândesc: bă CV-ul pare bun, l-am aliniat cu ce cere clientul, dacă la locul actual ia 11000 înseamnă că e valoros și ceilalți iau un margin bun pentru el.
Și, desigur am putea noi să luăm marginu ăsta; și să avem profit și să dea bine la conta.

Vă rog să observați că logica de mai sus e puternic influențată de faptul că omul a cerut un salariu mare, dar și de modelul de business - programarea și dezvoltarea de software nu e în scopul lor - scopul lor e marginul!
Și așa, se duc ei la client cu delivery manager, account manager, ce funcții o mai fi pe sales, să le prezinte noul om: ”bă ăsta e foarte tare”, ”știe n+1 tehnologii”, ”are atâția ani de experiență” - de obicei mai mulți decât a scris omul pe CV, ”o să livreze ce soft vrei tu!”. ”Dar te costă cu 2000 de EUR mai mult!”

Clientul care știe foarte bine că are nevoie de oameni și bazându-se pe experiența celor de față zice: ”Bun, îl iau dar vreau în 6 luni niște metrici că e creștere pe proiect să știu pe ce dau cei 2 mii în plus!”
Success! HR și echipa de la sales se felicită, deschid șampania și fac oferta la om, cât a zis el - că doar n-or fi naivi să-i dea mai mult!

Omul nostru ajunge pe proiect, se felicită și el pe Linkedin, își face creditul mult-dorit la mașină și începe și el să scrie cod, sau să testeze, sau să analizeze - ce presupune poziția lui.

Și uite așa trec 6 luni, și într-o zi vine clientul direct: ”Vreau rapoartele alea, no pressure, da știți așa ne-am înțeles”. Le primește, se uită, compară, întreabă și observă că nu s-au atins
acele KPI-uri mult-lăudate. El fiind prevăzător și probabil cu multă experiență de business, ar vrea să re-negocieze cât dă pe omul ăsta nou, și ar mai dori un raport, cam peste 3 luni.

În multe cazuri HR-ul o motivează cu ”omul e nou” sau ”proiectul este foarte complex”, dar câteva ședințe de steering mai încolo acceptă și se taie 1000 de euro din margin.
Proiectul merge, marginul încă e acolo, omul zice că e mulțumit, directorii se gândesc - de ce să nu-l lăsăm pe proiect!
Speranța e că o să găsească încă un om, poate mai ieftin, poate mai motivat - dar care să învețe de la primul și le mai crească marginu.

Și uite așa mai trec încă 3 luni, adică 9 luni în total. Proiectul merge, marginul merge. Desigur, clientul revine, și zice: ”N-am observat nici un improvement” și ”…am niște bugete
de justificat” și ”mă gândesc să reduc marginul - apropo, mai știți că am discutat de niște KPI-uri acum 3 luni?”

De data asta, clientul nu mai acceptă amânări, și omul ar trebui anunțat. Mai mult sau mai puțin direct - dacă până acum totul a fost ok, te acuzi singur să zici dintr-o dată că nu mai e ok?
Și poate fi și ilegal pe deasupra, dacă omu are un prieten avocat.

Așa că omului i se prezintă opțiunile, în funcție de conjunctură:
- te mutăm pe alt proiect
- mai stai până îți găsim proiect
- îți dai demisia

Și uite așa se face anul, în care omul nostru o fi livrat ceva cod, o fi făcut ceva testare sau ceva analize. O fi dezvoltat ceva software însă tot timpul ăsta a fost prezentat clientului și evaluat peste nivelul lui. Și probabil va pleca din companie cu această impresie, cerând un salariu și mai mare - păi deja are un an în plus de experiență, de la 2 are 3 ani și de la 3 are 4 și se apropie deja de senior nu!?
Și uite așa ciclul se reia, de la primul paragraf.

Dar ce avem noi aici? că doar despre software development vorbim nu? Sau despre margin-uri Huh nici eu nu sunt sigur!

În tot acest timp un proiect software, deja cu un grad de complexitate a devenit și mai complex și cu mai multe bug-uri și și mai scump de dezvoltat: pentru că omu nostru nu doar că nu a scris teste, că e ”time consuming” să scrii teste. Clientul plătește pe oră, și plătim și testeri, ce rost mai are!?
Poate, la nivelul lui, omul nostru nici nu știa să scrie teste, pentru că, la celelalte joburi - pe care dacă le-a avut, nimeni nu l-a pus vreodată:

• să-și facă teste

• să facă review la codul altora

• să reducă din complexitatea codului pe care îl scrie

• sau să se gândească serios la performanța codului care îl livrează.

După o așa experiență, acum clientul are pe bună dreptate nevoie de niște seniori, care cel mai probabil vor fi contractori ca să livreze proiectul respectiv.

Partea bună e că în tot acest timp, angajații companiei și-au primit salariile, și-au plătit creditele, statul și-a luat impozitele și încă o companie de outsourcing și-a mărit profitul, și a mai supraviețuit un an.

Oamenii au rămas cu impresia că ce treabă bună au făcut, desfac șampania și își împart felicitările.

Dar IP-ul sau proprietatea intelectuală, bună/rea cum o fi ea, dar care are valoare pe termen lung, rămâne la client. El plătește și el își asumă riscul - compania se poate lăuda că l-a ajutat oarecum - dacă i s-a dat voie contractual.

Partea negativă: clientul nu este român, și IP-ul ăla s-ar putea să ajungă să valoreze milioane sau miliarde de dolari într-o zi!

Într-o zi!